Hrebenciuc: Băsescu se întoarce la Cotroceni, azi, mâine, poimâine, când se întoarce de la crâșmă

Hrebenciuc: Băsescu se întoarce la Cotroceni, azi, mâine, poimâine, când se întoarce de la crâșmă
Publicat: 27/08/2012, 17:46
Actualizat: 27/09/2018, 22:26

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Viorel Hrebenciuc, a declarat, luni, că parlamentarii PNL și PSD vor asigura cvorumul la ședința plenului celor două Camere ale Parlamentului, iar Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni „când vine de la crâșmă”.

„Și PNL și PSD, colegii care sunt aici vor intra în sală. (…) Nu e răzgândire, ne-am consultat, că de aia a fost pauză de consultări. Să vedem ce e mai bine pentru țară pentru că avem niște obligații și cu FMI, avem obligații și cu Comisia Europeană, am vorbit și cu cei de la Consiliul Europei, deci sunt totuși obligații internaționale care trebuie respectate și respectul votului pentru cei 7,4 milioane de oameni care au votat pentru demiterea lui Băsescu nu înseamnă acum că trebuie să-i pedepsim ca să greșim economic”, a susținut Hrebenciuc.

El a fost întrebat dacă a primit mesaje de la instituțiile internaționale.

„S-a discutat și cu ei, sigur că da. (…) Au fost discuții, sunt tot timpul discuțiile acestea, nu sunt doar azi”, a susținut vicepreședintele Camerei.

El a fost întrebat dacă Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni în cursul zilei de luni, ca urmare a citirii hotărârii Curții Constituționale privind referendumul din 29 iulie în plen astăzi.

„Nu știu dacă de astăzi, de mâine, de poimâine, când vine de la Millenium, de la crâșmă, pe unde e el acum, nu am înțeles…”, a mai afirmat Hrebenciuc.

Președintele suspendat Traian Băsescu s-a aflat, sâmbătă noaptea, la restaurantul Millenium din Constanța, unde s-a întâlnit cu foștii săi colegi de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, pentru a sărbători 36 de ani de la absolvirea academiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×